Scurt istoric al orasului Braila

Numit si Orasul cu salcami”, taramul temutilor Terente si Codin sau pur si simplu urbea lui tanti Elvira”, Braila isi duce cu exuberanta obisnuita istoria celor 600 si mai bine de ani in care si-a impletit existenta cu apele tulburi ale Dunarii, in curgerea lor domoala spre marea cea mare”. Aici, fluviul este parte din viata fiecarui locuitor, este leaganul si mormantul multora, hranind, mangaind si asuprind cateodata pe cei care sunt legati in chip nevazut si iremediabil de aceste meleaguri.

Istorie si traditie

Aflat la intersectia drumurilor comerciale si a istoriei, Braila poarta cu sine mireasma groaie a pestelui adus cu barcile pline de lipoveni vanjosi, freamatul neostoit al portului unde bogatiile lumii se revarsau din pantecele vapoarelor ca din adevarate cornuri ale abundentei si eleganta cladirilor inaltate la sfarsit de veac.

Un amestec sprintar de limbi , obiceiuri, costume traditionale a scaldat mereu strazile batranului oras, care a avut ca rezultat aparitia acestor copii ai baltilor, zgomotosi, prietenosi si iuti la manie, asa cum este si Dunarea. Iar lucrul cel mai interesant rezida din faptul ca aici coexistenta diferitelor grupuri etnice nu a dus la scindari in randul populatiei, ci, dimpotriva, a creat un minunat mozaic lingvistic si cultural care da savoare acestor locuri. Turci, evrei, greci, armeni, bulgari, lipoveni, toti au gasit aici locul care i-a primit intotdeauna cu bratele deschise. Iar Braila rasuna vesela in fiecare an pe ritmuri diferite la sarbatori de Purim, Craciun sau An Nou. Traditiile se tin cu constiinciozitate, in diferite colturi ale orasului, apartinand parca acestuia in intregime.

Prosperitatea de demult a orasului a ramas intiparita in piatra, pe bulevardele si strazile pavate, care pornesc de la Dunare si sfarsesc invariabil tot acolo. Este ca si cum o piatra aruncata in apele fluviului a creat valuri concentrice care s-au propagat si pe uscat. Umbrite de arbori seculari, bulevardele paralele cu batranul Istros inca mai poarta zgomotul trasurilor de demult ce duceau pe marii armatori si familiile acestora la minunatele baluri organizate in casele impunatoare, incinse cu dantelarii de piatra.

Ramase ca dovada a acelor timpuri, casele vechilor negustori si armatori greci, (casa Embericos, casa Suliotis, casa Troianos, casa Fanciotti, azi monumente istorice) inca mai rasfrang in apele clare ale oglinzilor venetiene bucuriile si dramele secolului trecut. Te astepti ca pe impozantele scari de marmura care te intampina de la intrare sa intalnesti servitori grabiti, doamne imbracate dupa jurnalele de moda pariziene sau oameni de afaceri cu mustati si barbi parfumate scrutandu-se prin monoclu. Lumina apusurilor probabil ca isi facea drum prin vitraliile tulburator de frumoase, isi sporea fortele in apele oglinzilor si in cristalele candelabrelor si poposea pe argintaria de pe mese. Iar in acest timp, viata portului navalea in casa, in discutiile invitatilor care gaseau oricand prilej de a incheia inca o afacere profitabila. In ce limba se purtau oare aceste conversatii? Nu mai conteaza….Braila are propria limba, ca un taram aparte.

Si daca oamenii de afaceri si-au construit case in centrul orasului, asa cum se cuvenea rangului, Braila a stiut sa pastreze langa sine si pe cei simpli, facandu-le loc in cartierele lor inundate de copaci. Cine patrunde azi in zona lipoveneasca a orasului are senzatia unei intoarceri in timp. Ulitele inguste, denumite “vaduri’ (nici nu se putea altfel) coboara intortocheate spre Dunare, ca radacinile insetate ale unei salcii. De acolo, din apele tulburi ale fluviului, viata cartierului lipovenesc isi trage seva.

Casutele albe, pitite dupa copaci, cateva inca acoperite cu stuf, sunt strajuite de barci largi, care sa poate duce parca chitul biblic. Sunt curate la fel ca si casele, ingrijite cu gesturi aproape ritualice, pentru ca puternicii lipoveni le-au transformat intr-un al doilea salas. Pe la porti, pe banci, la umbra, vezi batrani cu barbile lungi fluturand usor in bataia vantului, in timp ce razele soarelui se strecoara spre fetele lor printre ramurile copacilor, cautandu-le chipurile brazdate de ani. Te scruteaza cu ochii lor albastri in care stau adunate povestile neamului lor, pentru ca te simt strain de locurile acelea.

Plasele pentru peste stau la uscat ca un paienjenis, asteptand o noua iesire spre balti numai de stapanii lor stiute. Iar in jur, difuz, auzi limba dulce, veche, vorbita de cei de aici: barbati blonzi puternici, cu obrajii rosii si brate de fier, femei mirosind a placinte si flori din gradina. Viata lor se deruleaza invariabil ca intre doua capete de pod: unul este Dunarea din vale, locul unde se sfarsesc stradutele, iar cel de-al doilea este biserica lor de rit vechi din oras, marea Mitropolie cu turlele aurite agatate parca de cer, centrul mondial al lipovenilor. Intre ele, oamenii apelor se simt aparati, Dunarea si biserica sunt cele doua repere cantate in limba domoala ca o permanenta rugaciune.

Se spune ca cine vine la Braila si bea apa din Dunare se va intoarce cu siguranta. Nu are cum sa uite farama asta de lume din inima Baraganului, atat de simpla si totusi atat de complexa prin caracterul ei cosmopolit. Se va indragosti iremediabil de acest oras care este oricand pregatit sa-si faca istoria cunoscuta oricui vrea sa il asculte. De la eleganta vieneza a Strazii Regale, pana la racoarea intunecata a vechilor hrube turcesti care strabat maruntaiele Brailei de sute de ani, de la explozia de culoare a florilor din Gradina Publica pana la frumusetea salbatica a oamenilor acestor locuri, calatorul va descoperi aici legendarul Turn Babel, intr-un amestec inedit de traditii, etnii si istorii. Si, neobosita, Dunarea cu baltile si povestile ei poarta chipul Brailei oglindit in valuri, ducandu-l catre lumea cea larga.

Foto: en.wikipedia.org