Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Problema protectiei patrimoniului cultural, discutata la o conferinta organizata la Tulcea

Problema protectiei patrimoniului cultural, discutata la o conferinta organizata la Tulcea Este vorba despre o conferinta de lansare a proiectului 'VIOLET — Conservarea cladirilor de patrimoniu prin masuri de reducere a energie', implementat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est (ADR SE).

La evenimentul care a avut loc marti dimineata, incepand cu ora 9.30, la sala de conferinte a hotelului Delta din municipiu, au participat si ministrul secretar de stat Madalin Voicu din cadrul Ministerului Culturii, presedintele Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice, Bogdan Puscas, reprezentanti ai institutiilor din domeniu din judetul Tulcea.

'Intreg judetul nostru are o frumoasa si inedita amprenta culturala ce se reflecta in cladiri de patrimoniu, aceste cladiri — moment istoric ce ne poarta prin cele mai interesante pagini ale istoriei locale. Elementul ce ne deosebeste pe noi, dobrogenii, de restul tarii, este diversitatea etnica: avem 16 etnii etnice care si-au pus amprenta e ceea ce inseamna patrimoniu cultural', a transmis presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Horia Teodorescu.

De asemenea, seful administratiei judetene a vorbit si despre oportunitatile de finantare prin ITI pentru cladirile de patrimoniu. In acest sens, domeniul 'Cultura' este beneficiarul sumei de 60 de milioane de euro — prealocare finantara pentru aceasta zona, sume care pot merge si pentru consolidarea cladirilor — monumente istorice cu respectarea, evident, a rigorilor impuse de acest statut.

'Consiliul Judetean a facut toate eforturile pentru a pune in valoare patrimoniul cultural si a fost intotdeauna receptiv la propunerile venite in acest sens', a mai transmis presedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

La randul sau, ministrul secretar de stat Madalin Voicu a vorbit despre cele mai importante detalii legate de 'Cultura', domeniu pe care il defineste drept 'identitatea noastra nationala':

'Domeniul cultural trebuie sa tina cont de reguli, ordine si disciplina, cele trei elemente importante pentru succesul in orice activitate', a mai spus Madalin Voicu.

Despre proiect

Perioada de implementare a proiectului este de 60 de luni, intre 1.01.2017 — 31.12.2021. Primele 36 de luni vor fi dedicate analizei bunelor practici identificate de parteneri si in baza acestora, elaborarii planului de actiune in vederea imbunatatirii programelor operationale care finanteaza Politica de Coeziune a UE, iar ultimele 24 de luni ale proiectului sunt dedicate initierii si monitorizarii unor actiuni pilot cuprinse in Planul de actiune elaborat de fiecare partener.

Obiectivul general al proiectului il constituie imbunatatirea politicilor publice in domeniul eficientei energetice a cladirilor cu valoare de patrimoniu, in vederea conservarii si adaptarii acestora la standardele actuale de eficienta energetica.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: promovarea schimbului de informatii intre regiunile partenere, in domeniul aplicarii masurilor de eficienta energetica pentru cladirile de patrimoniu, prin organizarea de ateliere de lucru participative si vizite de studiu; elaborarea si monitorizarea a 5 planuri de actiune dezvoltate, prin transfer de cunostinte si bune practici la nivel interregional si includerea in cadrul acestora a unor linii directoare pentru imbunatatirea politicii regionale; incurajarea implicarii actorilor cheie printr-o abordare multisectoriala si constituirea unui grup consultativ al actorilor cheie relevanti; diseminarea rezultatelor proiectului la nivel regional, national si european, prin dezvoltarea unor instrumente de comunicare specifice proiectului; formularea unei recomandari de includere a standardelor pentru cladiri de patrimoniu in regulamentele Uniunii Europene.

Printre principalele rezultate estimate ale proiectului se numara cinci grupuri de lucru constituite regiunile partenere, formate din actori cheie relevanti, sase evenimente interregionale organizate in scopul facilitarii schimbului de experienta si de bune practici in cadrul parteneriatului, patru analize SWOT elaborate, cu privire la situatia cladirilor de patrimoniu, din perspectiva eficientei energetice, zece bune practici identificate la nivelul parteneriatului, cinci planuri de actiune dezvoltate, implementate si monitorizate, cu actiuni concrete de imbunatatire a politicii pentru eficienta energetica in cladirile de patrimoniu, 24 membri ai echipelor de implementare si 50 de actori cheie instruiti, cu competente si abilitati imbunatatite in implementarea masurilor de eficienta energetica in cladirile de patrimoniu, 12 evenimente organizate pentru diseminarea rezultatelor proiectului la nivelul regiunilor partenere, un eveniment international de promovare a proiectului.
Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !
Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
account_circle

x


Intrebare antispam: 2 + 4 =

Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebarea de mai sus!

ARTICOLE SIMILARE



Alte stiri
eNews mediulambiant.ro
Descarca GRATUIT raportul special


 
Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit


eNews mediulambiant.ro
Descarca GRATUIT raportul special


 
Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit

Va oferim GRATUIT toate informatiile privind
Mediul ambiant si sanatatea ta
 
Primiti zilnic pe e-mail, ultimele stiri si subiecte care va intereseaza.
 
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit si fii informat!
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Atentie: veti primi in fiecare zi un newsletter gratuit cu ultimele noutati despre mediul ambiant si sanatatea ta!